Cum închizi o terasă cu folie cristal

Când îţi închizi terasa cu folie transparentă

Folia transparentă din PVC, numită şi folie cristal, se bucură de un interes deosebit spre finalul toamnei sau debutul primăverii. Asta deoarece are un cost mai scăzut decât policarbonatul sau geamul termopan, un aspect plăcut (închiderile realizate în acest sistem se mai numesc și pereți anti-vânt) și, fiind o închidere ușoară, sezonieră, poate fi demontată cu ușurință în câteva minute, fără unelte sau instrumente speciale.

Ce sistem de prindere să alegi pentru terasa sau foișorul tău? Cele mai folosite variante de prindere a foliei transparente sunt 1) cele cu capse + bride rotative 2) cu cadru fix și 3) cele cu rulou. O alternativă la un preţ mai mic ar fi închiderea terasei în regim do-it-yourself, achiziţionând de la noi materialul brut (folia PVC Cristal) și montându-l direct pe terasă cu șuruburi și șaibe de cauciuc, sau folosind pur şi simplu șipci de lemn. Sigur că nu va arăta ca un produs fabricat, iar rezultatul final depinde de abilităţile şi răbdarea celui care îl montează.

Cum închizi terasa în regim propriu cu bride și capse

Totuşi, deoarece în prețul total al unei astfel de lucrări montajul are un procent semnificativ (în jur de 30%), ne-am gândit sa venim în ajutorul celor care vor să-și închidă terasa în regim propriu cu capse și bride rotative. Aceasta variată este una foarte populară, însă în ciuda aparențelor nu este chiar simplu de pus în practică, după cum aminteam mai sus.

Materialele necesare: folie transparentă (noi recomandăm de 0,8 mm grosime, cea mai stabilă dimensional, dar există și de 0.5mm), poliplan (prelată albă sau maro) pentru tiv, capse ovale de 42 x 22mm, bride rotative.

Aparatura necesara: aparat de termosudare (foen) cu aer cald, rola de tasare, foarfeca, ștanță, preducea, ciocan.

Care sunt cele trei etape preliminare:
– Începeți cu debitarea foliei pe dimensiunile terasei. În cazul în care deschiderea dvs este mai mare ca lățimea foliei, se poate face o lipitura de 4 cm între fâșii cu aparatul de termosudare;
– Urmează debitarea poliplanului în fâșii de 7cm pentru tiv, dupa care acestea se sudează pe marginea foliei, perimetral, pe o singura față a acesteia. Această etapă este necesară deoarece folia transparentă, neavând structură textilă (țesatură), nu va ține capsele.
– Se decupează prelatele transparente cu preduceaua pe partea cu tivul pentru a face loc capselor, care vor fi introduse cu ajutor ștanței, la o distanță de aproximativ 30 cm între ele.

Montarea pe terasă:
– Se stabilește poziția dorită a peretelui antivânt cu tiv din prelată, iar după poziționare veți însemna stâlpii dvs prin găurile capselor. Atenție, folia trebuie să fie bine întinsă!
– Cu ajutorul semnelor se prind bridele de stâlpi cu șuruburi în poziția de închidere;
– Se așează din nou pe cadru pereții transparenți și se blochează prin rotirea bridelor.

În cazul în care nu doriți sau nu aveți posibilitatea să vă ocupați de tot procesul și locuiți în zonele acoperite de noi, puteți apela la reprezentanții COLORIM pentru măsurători și închideri terase:

Alba, Cluj, Sălaj –  Marius Iacob 0770 33 22 30

Arad, Oradea, Timiș – Benea Simion 0721 368 241

Harghita şi împrejurimi – Iacob Spiridon 0742 686 396