Detaliile fac diferența

Ultimele închideri de terase făcute săptămâna trecută de noi la Oradea, Topliţa și Cluj ne-au determinat să renunțăm la unele accesorii. Din dorința de a fi mai atenți la detalii și a livra clienților produse de calitate superioară vom înlocui „clasicele” capse zincate de 42 X 22 mm (prezentate ca deosebit de rezistente – în realitate cam grosolane) cu alte capse, ceva mai mici, dar nichelate.

Chiar dacă ultimele sunt mai scumpe și probabil că va fi nevoie de mai multe pe o latură a foliei, plus că vor necesita alte preducele și dispozitive de capsare, avantajul capselor de 22.5 X 13.5 mm e că nu se găsesc pe piață doar în sortimentul ieftin (adică zincate), ci și nichelate sau din inox. În plus, accesoriile cu care vin acestea sunt și ele de calitate superioară. După cum vedeți din imaginea alăturată, capsele ovale mari de 42 X 22 mm vin la pachet cu niște bride din plastic, ieftine; bune pentru foișorul cabanei de la țară, de exemplu, dar s-ar putea ca pentru terasa foișorului din oraș să vreți altceva.

De exemplu, urechea rotativă din alamă placată cu nichel de la Franz Miederhoff (din imaginea alăturată) care se comportă mai bine și cu siguranță va ține și mai mult. De asemenea, am introdus în gama de produse şi vom încerca să promovăm prin reduceri de preţ rulourile casetate asamblate de noi la Cluj. Sistemul de închidere a terasei cu rulou transparent casetat reprezintă varianta premium a pereţilor anti-vânt din folie transparentă.

Sistemul cu rulou casetat este foarte util teraselor cafenelelor şi restaurantelor deoarece poate valorifica spaţiul exterior de servire chiar şi în anotimpul rece. Ca element de noutate, putem printa şi logo-ul firmei dvs, direct pe folia crystal! Dar şi ca persoană fizică vă puteţi petrece serile de vara împreună cu familia la cină, sau să vă bucuraţi de prezenţa prietenilor pe terasa propriei case. Din păcate însă timpul petrecut pe terasă în aer liber depinde tot mai des de condițiile meteorologice.

Mulți clienți ne-au declarat că vor să-și închidă terasa deoarece atunci când bate vântul pur și simplu nu mai pot sta acolo. În prezent există soluții cu rolul de a proteja spațiile personale contra schimbărilor bruște de temperatură sau intemperii și fac posibilă utilizarea terasei în orice perioadă a anului, fără să fie nevoie să-i stricați aspectul rustic sau peisajul închizând-o cu termopan. Există pereții antivânt și există încălzitoare de terasă cu infraroșu, soluții pe care noi, cei de la COLORIM Cluj, le putem livra. Haideţi să vedem în ce condiţii…

Când montăm un rulou casetat?

  • Când vrem să ne bucurăm chiar și în zilele friguroase de terasă
  • Când avem o terasă din beton sau caramidă și vrem un aspect premium cu sistem de închidere terasa ermeti
  • Când suprafața pe care se va monta este dreaptă, întrucât acest tip de rulou se poate amplasa doar în poziție orizontală

Ce trebuie reținut despre acest produs?

  •  Dimensiunile sale maxime sunt de 5 x 3 m
  •  Se închide / deschide ușor cu ajutorul unei manivele sau al unui motor cu telecomandă
  • Folia culisează prin ghidaje laterale din aluminiu cu lățimi de 12 cm
  • Este un sistem foarte rezistent la vânt și intemperii
  • Caseta este realizată din aluminiu și are dimensiuni de 13,5 x 13,5 cm

Ce durata de viața are un rulou transparent casetat?

Dacă montajul este realizat de echipa noastră, garanția pe care o oferim este de 2 ani. Asta înseamnă că orice defect ce va apărea în condiții de uz normal va fi remediat de noi fără costuri suplimentare. Deși garanția unui rulou transparent casetat este de 2 ani, durata lui de viata poate fi de peste 5 ani.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.